Tratamente si proceduri chirurgicale- limfedem

 

Tratamentul limfedemului este, din pacate, la ora actuala prea “sarac”. Se vorbeste despre o terapie profilactica conservatoare si un tratament curativ(medicamentos si unul de tip fizioterapic). La tratamentul chirurgical sangerand al acestor forme de edem s-a renuntat tot mai mult in ultimele decenii. Operatiile de reconstructie limfatica greu de executat, laborioase si cu rezultate incerte au fost inlocuite cu interventiile de reductie in etape, ultimele fiind recomandate inca in caz de elefantiazis.

Insa majoritatea limfedemelor membrelor superioare si inferioare raspund terapiei conservatoare cu rezultate bune pe  termen lung. 

 

Terapia profilactica conservatoare a limfedemului

Se refera la toate masurile luate impotriva agravarii evolutive si a instalarii complicatiilor: drenaj decliv postural, contentie cu ciorapi elastici compresivi medicali, o igiena riguroasa a tegumentelor, tratament antiinfectios precoce in cazul complicatiilor septice.

 Un rol important este jucat de educatia fiecarui pacient, avand in vedere ca ingrijirea corecta a tegumentelor si exercitiile pozitionale reduc incidenta edemului limfatic postchirurgical si radioterapic.

 

Tratamentul medicamentos al limfedemului

Putine medicamente au o oarecare actiune asupra sistemului limfatic, fie limfokinetica, de crestere a vitezei de circulatie limfatica, fie de detoxifiere limfatica.

Actual, exista pe piata produse farmaceutice cu efect principal de stimulare si imbunatatire a functiei sistemului limfatic care au o eficacitate variata.

 

Tratamentul fizioterapic al limfedemului

Este si unicul care se mai practica pentru patologia limfatica a acestor pacienti in cele mai multe centre specializate, fiind considerat tratamentul de baza.

Exista mai multe tehnici terapeutice fizice pentru tratarea edemului limfatic, tehnici de decongestie:

Drenajul limfatic manual si presoterapia/lymphopress alaturi de contentia elastica compresiva de mentinere a rezultatelor formeaza triada terapeutica esentiala pentru aceasta categorie de pacienti. Rezultatele tratamentului sunt intotdeauna vizibile daca este urmat periodic.